Apa vieții de moș Elek Benedek

A fost odată un om sărman care avea un fiu, Jakab. Jakab era copil tare harnic, muncitor dar era atât de subțire că ziceai că-l suflă vântul. Se și îngrijora bătrânul văzându-l că ce va fi cu fiul său când el nu va mai fi printre cei vii.   În curând, bietul om chiar căzu la pat și nimeni nu găsea leac pentru beteșugul său.
 Nu-ți fă griji dragă tată, zise Jakab, am să mă duc eu și am să-ți aduc eu apa vieții, si ai să te vindeci într-o clipită. Zis și făcut, băiatul purcese la drum.
A mers el cât a mers până când a ajuns într-o pădure. Dintr-o dată ciuli urechile că auzise un plânset amarnic. Un porumbel plângea, că i se strănse aripioara între doi copaci. Jakab eliberă pasărea și îi îngriji aripioara.

Jakob, pentru că ai fost mărinimos cu mine îți dăruiesc acest fluieraș, câd vei da de necaz fluieră  și eu îți voi veni într-o clipă în ajutor

Știu că ești în căutarea apei vieții. Mergi mereu înainte până la prima răscruce. Dincolo de munții stâncoși zări-vei o căsuță. Iaca, în cea căsuță trăieste o vrăjitoare bătrână, care păzește apa vieții.
Jakab găsi ușor căsuța. și cum îi prorocise porumbelul vrăjitoarea o aștepta deja.
Știu bine ce drum te poartă pe la mine, îl întâmpină vrăjitoarea, dar ca să meriți apa vieții trebuie să treci doua încercări. Acum însă odihnește-te și dormi. Măine în zori vei afla ce ai de făcut.
A doua zi îi zice vrăjitoarea.
 Nu departe de aici este un munte. Tu să faci acel munte una cu pământul, plantează în locul său viță de vie și mâine să-mi aduci o cană cu vin din acei struguri, dar ia aminte că dacă nu faci ce ți-am cerut ești fiu al morții.
Se necăjea mult băiatul că oare cum o va putea scoate la capăt. Își aminti de fluier și suflă. Și să vezi minune căte pasări sunt pe lumea asta veniră toate.. Jakab le zise ce probă i-a dat vrăjitoarea. Dar porumbelul căruia îi salvase viața astfel grăi:
Tu nu te năcăji Jakab, culcă-te linistit și dormi că măine in zori totul va fi exact așa precum vrea zgripțuroaica.
Și într-adevăr așa a și fost . A doua zi Jakab purtă fericit  vrăjitoarei cana cu vin . Zgripțuroaica era foc și pară  de mănie dar îi spuse flăcăului care e a doua încercare.

Colo peste munte este o pădure, tu taie copacii acelei păduri. ară terenul, cultivă grăul și maine adu/mi o păine din faina macinată din acel grâu.
Jakab suflă în fluieraș. Se adunară din nou toate păsările cerului și făcură totul pe placul  vrăjitoarei A doua zi Jakab duse păinea proaspată zgripțuroaicei.
Flăcăule ai trecut cu bine încercarea,  zise vrăjitoarea, ia acum din apa vieții si Dumnezeu cu mila,
Jakab făcu exact așa și porni fericit către casă. Pe drum, porumbița zbură pe umărul său și îl rugă
Jakab acum ajută-mă tu pe mine. Stropește-mă cu căteva picături din apa vieții. Și să vezi minune, porumbița se transformă într-o preafrumoasă fată.
Află Jakab că pe mine vrăjitoarea cea rea m-a transformat in pasăre, și doar apa vieții putea să mă ajute să îmi recapăt forma omeneasca. Cei doi tineri s-au și îndrăgostit imediat unul de altul și porniră voioși câtre satul lui Jakab. Mare a fost bucuria în casa părintească. Tatăl lui Jakab s-a vindecat așa de repede că la nunta tinerilor el dansa csardasul mai cu foc.
Și au trăit toți fericiți păna la adânci bătrănețe.